Mă uit la tine! Copil al nimănui!
De dragul tău un zâmbet îţi dărui,
Că vremea-i rece şi afară plouă tare,
Dar tu n-ai stare şi ud eşti la picioare.
Mă uit la ploaia ce, nu încetează,
Cu două flori pe stradă la amiază,
Ai revenit, şi dacă-ţi este foarte frig,
- Tu copile?
Urmează-ţi visul! La tine strig!
Ai plecat trist cu florile în mână,
Şi numai ploaia ţi-a rămas în urmă,
La o terasă te-ai oprit ... în glumă,
O floare, doi boboci cerând o doamnă.
Tristeţea, ţi-i s-a şters de pe faţă,
Când doamna ţi-a surâs de la distanţă,
Doi bani ai căpătat pe crizanteme,
Acasă mergi voios în sobă pune lemne!
Că ploaia s-a oprit... o ceaţă persistă,
De-acum şi iarna vine, vremea-i tristă,
Şi ea zăpada, ar vrea, din cer să coboare,
În mantie albă, pământul, este-ntr-o culoare.
Tu nu-ncetezi a reveni şi mâine
Cu două flori, o crizantemă la tine,
Acoperind cărările spre piaţa care
Plină-i de omăt pe stradă numai care,
Şi nimeni nu mai cere, – nicio floare !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu