Fecior bun de însurat,
Mergi la o fată de împărat,
La palatul fermecat…
Veni, un armăsar vărgat.
Cu viteza gândului,
În tunelul codrului,
Plecă amândoi călare,
Intr-o fugă mare, mare.
Era linişte şi Toamnă,
Se treziră-ntr-o poiană,
Cântau-doi pe un glas,
Triluri dragi dintr-un vals.
Dansă, şi tare se bucură,
Până-n seară, se-nnoptă,
Drumul de nu-l mai găsiră,
Amândoi adormiră.
Frigul se-nteţi un pic,
Zgribuliţi şi adormiţi,
Se treziră învăluiţi,
Braţe-n braţe amorţiţi.
În viteză alergară,
Să ajungă la palat,
Înainte de s-a sculat,
Tatăl socru Împărat.
Mirii, erau aşteptaţi,
Ce-i cu ăştia adunaţi?
O gloată de petrecăreţi,
Cu toţii, de prin sat aflaţi,
La vestea nunţii de-mpăraţi,
Cu trâmbiţe ne cântaţi?!
Cu vin şi apă-ntâmpinaţi,
La poarta cu brazi-înalţi,
De socru mare şi cel mic,
Mirii, n-au mai zis nimic.
O nuntă era pregătită,
Se aştepta sfinţită,
De părinte şi un naş,
Şi nu era deloc codaş.
Venise cu trăsura,
Din regatul soarelui,
Ca să-ntreacă măsura,
În ale cununatului.
O floare de mireasă,
Lângă naşul de clasă,
Se lăsă condusă,
Spre altar în transă.
Doar o vorbă mi-i spusă,
Din bătrâni ascunsă,
Când pe ring e naşul
În vals, să nu te ia valul.
Când petrecerea s-a dat,
Toată masa a cântat,
Până cine ce-au plecat,
Mirii, în regatul fermecat.
Un dar din străbuni lăsat,
Pe o margine de apă un palat,
Scânteind in iubire, tinerii,
Până-n bătrâneţe, vlăstare vii,
Prin cuvinte adresate mii,
În focul iubirii să reînvii,
Pe gloria acestui pământ,
Să respecţi un legământ!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu