Doina noastră se descrie,
Din culori de apă vie,
Apă dulce curgătoare,
O, Românie vie, Mare!
Plaiuri şi flori
aliniate,
Dulce doine legănate,
În spicul, trifoi culcate,
Doar în vânt aplecate.
Pe cărarea din poieniţă,
A ieşit şi-o veveriţă.
Cu ghinda la picioare,
Ne dă şi-o salutare.
Noi urcăm mai sus,
Cu mistreţu’ nu-i de râs,
Îl voi păcăli, cumva,
Să fugă din calea mea.
Şi urcăm şi mai sus,
Cu ursu-i cam de plâns,
E jale pe sub vale,
Drumeţind la întâmplare.
La poale de munţi stâncoşi,
Pe lângă şerpii veninoşi,
Prin iarnă-i tare alunecoşi,
Din bărlog, nu sunt scoşi!
O veveriţă-n verdea poieniţă,
Cu migdale-n păr ca o garofiţă,
Merge-ades, - ea la plimbare,
Vizitând pe codrul mare.
Aceasta-i călătoria mea,
În România, Aur să stea
Cea Mare ... cât o Stea,
Din belşug vom avea cândva!
SUZI MIREA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu