Legănat-un plop de vânt,
Pică crengi pân’ la
pământ,
Nu e Toamnă dar e slut,
E ca fierul brut ...!
Pân’ la
soare se înalţă,
Şi pe nori îi dezmaţă!
O supără şi pe Lună,
De se prinse o furtună,
Chiar de vremea-i bună,
Norii fulgeră şi tună ...
Ploaie multă de adună,
Pe copaci presară spumă.
Dezlănţuire în natură.
Vântul chiar ne fură?
Soarele şi pacea bună,
Două vizite pe lună!
Du-te vântule călător!
Numai petale-n zbor,
Din pom le smulgi uşor,
Urcă-n sus şi le cobori,
La pământ să le dobori.
Du-te vântule presară!
Lacrimi, flori, petală,
De liliac, zambilă rară,
Şi apă de lăcrămioară.
Cine oare te iubeşte ?
Vântule, viteza-ţi creşte!
Nu-ţi vom duce dorul,
S-a cam dus amorul!
Vara-e trecută, dar,
Vântu-i legendar,
Cum totu-i milenar,
L-a primit pământu-n dar.
Vestea se cam duse,
Copiii se-nmulţise,
Pământul devenise,
O râvnă din culise,
Ochiul... îl simţise!
Universul dezminţi!
Cine sunt aceşti copii?
Din leagăn, din seminţii,
Venit-au aici, cu mii!
Vântule, plugar de eşti,
Ari şi vara prin livezi!
Floarea din răsărit,
C-o rază s-a primenit!
Neamul nu va piere,
Dumnezeu-aşa ne cere,
Cu bastonu-n ghilimele,
Şi viteaz cu milă-n cele!
Mica floare din est ...
O lacrimă să-şi fi sters!
Doar şi vântu-i în arest,
Nu surâde! e doar trist.
Du-te vântule presară,
Din cer stelele coboară,
Pe câmpii şi-n mica ţară,
România-i floare rară,
Din strămoşii Daci,
Plecat-am săraci,
Duşi de nas, plecaţi,
Prin străini alungaţi,
Ne consideră fraţi?!
Cum şi taxe ne luaţi,
Poposit-am la voi,
Democraţia e în toi.
Du-te vântule presară,
Fulg de nea din Iarnă,
Curăţeşte-ne de-afară,
Din ger pică-o fulguială,
Peste globul planetar,
Ce arată ca un jar,
Din albastru de stejar,
Ajuns-ai un focar.
Pe la unii doar război,
În viaţă ce luaţi cu voi?
Pe şi-n glob un tărăboi,
Şi la alţii doar ciocoi.
Toţi ne văd ca un gunoi,
Din vrej uscat crescut-am goi;
Stele mici căzând din cer,
Vorbe-n slavă ni-i se cer!
În copac un cuc stingher,
Cântă singurel de fel,
Unui arici caramel,
Gheomot făcut că-i ger.
Toată ţara-i acoperită,
De omăt zăpadă multă,
O linişte lăsată-n minte,
În albul pomilor, ia aminte!
Ascultă-i şi nu-i dezminte.
Ascultă-i şi nu-i dezminte.
Inima ta izvoare poartă,
Tăcerea-i binecuvântată!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu