Răs-tălmăcesc acum nişte versuri,
O viaţă a măgarului ... în eresuri,
Cum să-l ameţească pe stăpân,
Se dădu bolnav şi prea bătrân.
Ascultă de bou şi aşa făcu ...
Nici apă, nici mâncarea nu-i plăcu,
Se prefăcea că-i bolnav săracu’
De la muncă se-nvoi, că aşa e leacu’
Bietele animale, boul
şi măgarul,
Nu gândi că stăpânul le ştia limbajul,
Îl trimise pe bou să
are în locul lui,
Că se pricepe bine în ale povăţului.
Boul se prinse că-i
duce munca lui,
Îşi returnă vorba în gura măgarului,
Dacă-i bolnav şi, de nu mai trage la jug,
Direct la abator nu-i nevoie nici de plug.
La auzul acestor minunate vorbe,
Măgarul se puse pe voie şi proverbe,
O veselie îl cuprinse, aşa, deodată,
Stăpânul se miră de boala vindecată.
Şi boul căzu degrabă în gânduri,
Îşi păcăli prietenul printre rânduri.
De la muncă luă pauză, că-i sătul,
Singur îşi croii drumul spre cătun.
Atunci, când nu eşti în gând bun.
Pilda boului şi a măgarului, am trecut-o-n versuri,
De aceea eu, m-am întrecut în fapte şi înţelesuri,
Să clădim fapte bune ... dar nu pe munca noastră,
Prin dharma darului, să te-nduri-aţi rupe-o coastă.
Prietenul bun la nevoie te cunoaşte,
Ai grijă şi de primejdia care te paşte,
Prin voinţa ta, de-ai face un bine,
Nu te îndura să te laşi pe tine ...
Aplică iubirea şi vorba înţeleaptă,
Şi dă-i un sfat dacă ţi-l va cere vreodată!
SUZI MIREA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu