Autor

Poeţii Mari au scris Poezii pentru Poeţii Mici ~ Volum de Poezii ~ Autor Suzi Mirea

10 mai 2017

FRUMUSEŢILE PĂMÂNTULUI prin ZILELE SĂPTĂMÂNII






Dacă-i Luni, – Luna e sus pe cer,
Marţi – E Soarele ce se luptă cu un Ger,
Miercuri, – Vântul se-ntrece în adieri uşoare,
Ca joi, – Ploaia să curgă la vale, şiroaie,
Vineri, – Ceaţa se lasă ca un val, incolor,
Sâmbătă, – Pe un nor, o Zăpadă vine-n grabă,
Ca Duminică, – Gerul, să se pună iar pe treabă!


Luni, – Tot o Gheaţă, Ţara-i toată,
Marţi, – Nici Soarele nu se-arată,
Miercuri, – Cursul Apei se-ngreoaie,
Joi, – De Sloiuri grele ce curg la vale,
Vineri, – Nici la piaţă nu mai mergem,
Sâmbătă, – La plimbare noi ne-ntrecem,
Duminică, – La Ghiocei prin pădure să-i culegem!


SUZI MIREA

Niciun comentariu: