Bate câmpiile şi-o face lată,
Vântul fugar de altădată,
Fuge, zboară şi le trosneşte,
Crengile un vânt le ameţeşte.
Le doboară şi ele tresară,
Mai, mai, că nu le omoară!
Du-te vântule fugar!
Mai ieşi puţin din imaginar.
Du-te-n sus de mişcă norii,
Din vazduh vin şi cocorii,
Zboară-n cârd să nu-i doboare,
Vântul de la amiaza – mare.
Mai du-te vântule să prelegi,
De prin ţară să culegi,
Frunze moarte de pe crengi,
Petale din crizanteme blegi.
Prin păduri şi pe răcoare,
Şi prin sălcii şi-n hambare,
Urlă-n iarnă, stare n-are,
O zăpadă-o mută pe cărare.
Când sania plecă la vale,
Dusă de vântu'n navigare,
Din copac o cioară sare,
Trecu vântul, de-i tăiă o cale.
O pană de vultur; sedus,
Pică din aripă-i răpus,
De curând i s-a smuls,
La pământ vântu’ l-a pus.
Numai trestia nu doarme,
O şi leagănă de-adoarme,
Prin ger gheaţa nu se crapă,
Nici papura nu se adapă.
Nici pe ursu din bârlog,
Nu-l trezii deloc,
Că ... vântul cel de foc,
De-ngheaţă apa-n loc!
Doar la copcă un hârciog.
Aprins de magia lacului,
C-o liană dând la peşte,
De frica gheţarului,
Mâna i se făcu de cleşte.
Vântul barca o a-ncorează,
Pe la ţărm se-aşează,
Până gerul migrează,
Pe altă ţară o-asediază .
Flori de aburi pe câmpii,
Doar pe-aici să nu vii,
Vântule nebun de-nvii,
O furtună plină! de stihii.
Doar din cer se lasă,
O ploaie de plasă,
Din păianjen de clasă,
Pică roua şi pe masă.
Dor de vânt noi nu cerem,
El se plimbă doar stingher,
Miscă norii de pe cer,
Un nisip în ochi avem.
Un boboc de-acum plăpând,
Pleac-o pală de curând,
Pe târm de val alunecând,
O mare-n apă agitând.
Fiiul vântului ne-născut!
Puiule, puiuţ de vânt,
Acoperind un pământ,
De frunze şi petale,
Din albastrele zorele.
Foc de vânt! Du-te liniştit!
Prin ţările calde de unde-ai venit,
În gânduri bune să fii limpezit,
Doar o vorbă-ţi spun: “Să fii iubit”!
SUZI MIREA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu