Cerul s-a brăzdat, în albastru infinit,
Şi norii sunt aduşi, de un vânt ... grăbit,
Să-i facă loc soarelui ce în zori s-a trezit,
Ca bunica la copt cozonaci în cuptor suit.
Un albastru infinit! aici pe pământ ... şi-n vise!
Prin mările albastre, cu balenele descrise, înotând,
Prin oceane şi un peşte, se tot pierde, şi-n curând,
Tot uitându-se la cer, un val puternic, îl atinse,
Peştişorul cel de aur, din ale mele cunoscute vise!
Prin infinit, nici albastrul, nu e bine definit,
În nuanţe de un bleu, el se-arată şi îi tare necăjit,
Pe un cer senin, o tornadă, chiar apare din senin,
Ameţind şi norii, şi pământul cu al său venin.
Pe un cer senin, păsările albe, se înalţă la infinit,
Pescăruşii se lansează-n zbor, pân’ la un nor grăbit,
E linişte, e pace, doar aripi se aud în ecou, şi-n privit,
Într-un joc, s-au pus dansând, în ochiul nostru primit.
Păsări valsând prin albastrul cer, la puterea infinit,
Când furtuna se anunţă, nu-i vremea de ieri, s-a risipit,
Vultur pleşuv?! Nu-i timp de învoială, tu coboară,
Să te văd prin aer, cum penele tale, îţi cam zboară!
Vulturul, ascultă de povaţa mea, şi-şi,
Coborî penajul în jos, pentru-ateriza,
La poalele bradului pletos, se-aşeza,
Un duş rece de vară târzie, luându-şi.
Şi-acum, ploaia furtunoasă a trecut,
Pe cer, un curcubeu mare s-a cerut,
Toate păsările călătoare s-au întrecut,
Până la el, înălţându-se au dispărut.
Un ocean întins, un curcubeu la infinit,
Şi-ntr-o zare ce, nu mă satur de privit!
SUZI MIREA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu