SUAVA TRESTIOARĂ

SUAVA TRESTIOARĂ

Lină, suavă trestioară,

Te înalţi tu ca o doamnă,

Pe avalul apei reci ...

Tu îngheţi şi te dezgheţi,

Te apleci şi dai să pleci,

Vantu-ţi bate şi în teci,

Şi te duce şi te-ntoarce,

Şi te-nvârte încolo-ncoace,

Trestia de ţi-o răscoace,

Te usucă pân' la brâu,

Numa` bună de gard viu.

Vara verde eşti pe lac,

Când şi raţa face mac,

Vântu-ţi bate-n trestioară,

Ană, Ană, lugojană,

Frunză deasă ca de blană,

Subţirică şi tăioasă,

Împletită pentru plasă.

Iarna-i lungă şi geroasă,

Eşti tăiată şi aleasă,

Pentru vara la conac,

Un ciupic să-i pui pe cap,

În format de colac,

La umbra ei să zac.

Luminiţa din felinar,

Mă adoarme şi-n zadar,

Nu pot sta la un pahar,

Să servesc un vin amar,

Dintr-un suc de mărar,

Cu miros de păpuşoi,

Din mătase ceai la noi.

Papură cu frunza lată,

Stai pe masă blestemată,

În borcan aranjată,

În două spice decorată,

Fără apă că-s uscate,

Şi puţin aplecate,

Să ne-ncânţi privirile,

Oameni slabi, cu firile.

  

M-am trezit de dimineaţă,

În conacul cel din faţă,

Fără uşă, fără clanţă,

Lângă mine-un câine zdreanţă.

Tremurând de frig,

Şi la lună eu să strig,

Că toamna a venit,

Cu brumă ne-a-nvelit.

S-au dus dimineţile răcoroase,

Când prezenţi eram, pe terase,

Ne adânceam în somnul plăcerii

În orchestra lor, a simfoniei verii.

Un greiere micuţ, bâzâind pe-afară,

A-ngheţat şi strigă ... ca o fiară,

Nici glas nu mai are, doar o chitară,

Scârţăie la fel ca un fierăstrău de ţară.

Doar mica trestioară,

Din iarnă o să piară,

La ostreaţă împletită,

O grădină-acoperită,

De un gard înnoită.

Şi la vară despletită,

Cu pletele în vânt, ivită,

Ce foşnet pe fir ne cântă?

La o baltă adormită.

Doar o pasăre în stuf,

Îşi mai face cuib de puf,

Un pui golaş şi o mămică,

Foame are şi îi frică,

De mine ce-o să zică?

Un peşte-i pun din baltă,

Din undiţ’ aruncată,

La copcă crăpată.

Ghiaţa-i rece ca de piatră,

Nici pelicanul ... nu înoată,

Vara peşte, –  dă din coadă,

Pe lacu’ îngheţat nu-i gloată.

Acum, nici trestia nu-şi plimbă,

Nici cociocul plutind în derivă,

Lancea cea uscată, -i divină,

Doar în decoraţii masa-i plină.

  

Doamna trestioară, poartă-o vină!

Vara-e frumoasă, iarna-i ştearsă,

Tânără prin vară, veştedă în iarnă,

Frumuseţi de baltă, nuferi se-arată,

Vara când şi apa este mai curată.

În farmecul ei, peştii iar înoată,

Un curent şi un vârtej, mi-i saltă,

E mariajul verii şi a nopţilor vigoare,

Pe pământ când luna răsare.

Apar şi-îndrăgostiţii,

Din regate, mironosiţii,

Cu barca să vâsliţi,

Pân’ să adormiţi.

În dimineaţă vă treziţi,

În cântecul trestioarei,

Cu ochii umeziţi,

De cântecul mamei.

Doamna lacului acum,

V-a urat şi drumu-i bun,

Tu nu bate, vânt nebun?!

Să-mi duci copiii la drum!

Cu barca şi cu vâsla,

Că-s tineri, mică-i vârsta,

Părinţii-ngrijoraţi,

În grija mea-ai lăsaţi.

Eu, suava trestioară,

Toţi mă ştiu că-s doamnă,

N-am secrete, nici brevete,

Doar pe-aici un crevete,

Un val cândva se vede,

De m-oţi crede.

E lacul de odinioară,

Când copii eraţi de-o vară,

La scăldat întâia oară,

Înnotând cu capu’ afară.

Când brădişul iar te ţine,

De picior pe tine,

Dai o fugă pe la mine,

Trestia îţi prinde bine,

La suprafaţă te reţine.

  

Copil fiind de-o viaţă,

Ia,  – şi tu de-nvaţă,

Şi-n această viaţă,

Ascultă de-o povaţă.

Pe lac să nu te-avânţi,

Când furtuna e în ploi,

Şi sălbateci, suntem goi,

Vai de noi, şi-un răţoi.

Vis de vară spulberat,

De-o furtună alungat,

Un ţărm de mal scăldat,

În noroi de praf-muiat.

Doamna mea trestioară?!

Eu te plac, – din vară, 

Cu patinele prin iarnă;

Vis de gheaţă pe lagună,

Craiul rece iar te-ngheaţă?!

Un regat, trei luni din viaţă!

Din Vol. - Poeţii Mari au scris Poezii pentru Poeţii Mici - 

                Autor Suzi Mirea