Vântul adie prea liniștit,
Pe lacul viu ce-a adormit,
În nuferi egipteni ce-au căutat?
O rață, o broască, stau la sfat.
Cum că, lacul ar fi prea mic,
Peștii înoată într-un salt pitic,
Și o mamă cu șapte voinicei,
Se luptă să fie iar, cu ei.
Ce-i desparte o verdeață,
Înaltă și cu frunza creață,
Plimbați-de vânt s-au dus mititeii,
Pierduți au fost în timpul verii.
Măcănind și măcăind,
În gura mare ei strigând,
După rața și rățoiul,
De un minut le ducea dorul.
Mac, mac, eu stau pe lac,
M-am împotmolit și nu mai tac,
Să m-audă copilașii ...
Pe mal ce i-au găsit ei, nașii!
E de-a dreptul enervant,
O liană mă ține de braț,
Să-mi iau zboru-nu mai pot,
La puii mei s-ajung cu tot ...
Cu brădișul după mine,
Verde lintița devine,
Și un pescăruș în zbor,
Îmi spune să fiu mai răbdător.
Că totul acum se rezolvă,
Cu calm la a ta provă,
Îi ascultai povața ...
Și mersei calmă ca rața.
O luai tiptil pe sub frunzele verzi,
Ca-ntr-o Africă cea plină de bălţi,
Încet cu grijă și discret,
La mal am fost în desuet.
Mac, mac, toţi puii s-au distrat,
Când pe mal parinţii s-au aflat,
O aventură de-acum s-a terminat,
Toți Moromeții s-au întors în sat!
SUZI MIREA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu